Tradiție și siguranță: Dialog cu Președintele Asociației Coșarilor din România

Mai jos regasiti articolul publicat de revista www.daibau.ro

Într-o perioadă în care siguranța locuinței devine tot mai importantă, coșarii joacă un rol esențial în prevenirea incendiilor și asigurarea bunei funcționări a sistemelor de evacuare a fumului. Am avut plăcerea de a discuta cu domnul Dorin Jipa, președintele Asociației Cosarilor din România, care ne-a oferit o perspectivă valoroasă asupra importanței întreținerii coșurilor de fum, provocărilor cu care se confruntă această meserie tradițională și modului în care se adaptează la cerințele moderne ale clienților.

Care este misiunea și scopul principal al Asociației Coșarilor din România?

Asociația Coșarilor din România a fost înființată pentru a proteja viața, sănătatea, proprietatea și bunăstarea publicului prin stabilirea și menținerea unor standarde foarte înalte de integritate, etică, abilități, echipament și practică în profesia de coșar. Un alt scop al asociației este să promoveze siguranța la incendiu printr-un program continuu de informare a publicului menit să-i informeze și să-i educe pentru a reduce pericolele de incendiu și amenințarea cu pierderi de vieți omenești, asociate cu instalarea, întreținerea și funcționarea generală necorespunzătoare a arderii lemnului, cărbunelui, gazului, petrolului și peleților.

Când a fost fondată Asociația și care a fost contextul care a dus la înființarea acesteia?

Acum 10 ani când a fost înființată, Asociația și-a propus apărarea intereselor profesionale și sociale ale coșarilor, realizarea unei unități de acțune ale acestora, în vederea întăririi autorității, prestigiului, titlului profesiei de coșar și crearea unui organism legal care să apere interesele specifice domeniului în fața autorităților statului!

Ce servicii și beneficii oferă Asociația membrilor săi?

Activând într-un domeniu cu ” riscuri „, Asociația reprezintă interesele specifice domeniului în fața autorităților statului, organizăm activități pentru formarea continuă a membrilor noștri, în cadrul întâlnirilor noastre avem invitați din diferite domenii din țară dar și din Europa, care ne prezintă produse care ne pot ajuta în cadrul desfășurării activității noastre. Suntem contactați pe mail sau telefonic de diferite persoane care ne cer ajutorul cu diferite probleme și atunci vor fi redirecționati către colegii noștri din zona respectivă. Asociația noastră poate recompensa membrii asociației cu rezultate deosebite în realizarea obiectivelor și a promovării asociației, prin premii, stagii și vizite de specialitate în țară și străinătate.

Ce tipuri de activități și evenimente organizează asociația pentru membrii săi și pentru publicul larg?

Pentru că în acest moment, coșarii nu sunt specializați numai în curîțarea coșurilor de fum și a aparatelor cu combustibil solid, coșarii sunt specializati și în curățarea hotelor și a tubulaturilor din cadrul HORECA, a tubulaturilor de ventilație, și, mai nou, și a panourilor fotovolatice, asociația organizează întâlniri bilunare pe zoom, trimestiale, pentru actualizarea cunoștințelor, abilităților și tehnicilor cu privire la practicile actuale.   Membrii asociației desfășoară și o serie de acțiuni de voluntariat, în care curăță coșurile de fum la persoanele din zonele urbane si rurale (persoane în vârstă, fără posibilități materiale, care se deplasează greu și locuiesc singure). Membrii Asociației își fac simțită prezența în localitățile de domiciliu și nu numai, prin participarea la diferte întâlniri pentru conștientientizarea autorităților, dar și a utilizatorilor de surse de foc, despre importanța utilizării în bune condiții dar și verificării și curățării coșurilor, a instalațiilor ori de cate ori consideră că este necesar, dar obligatoriu minim o dată pe an! Participăm la emisiuni radio locale și naționale, avem colaborări și cu televiziunile unde prezentăm live verificarea și curățarea unui coș de fum.

Cum contribuie asociația la creșterea nivelului de siguranță și profesionalism în domeniul coșeritului?

Asociația a avut și va continua să aibă acțiuni comune cu Pompierii, întâlniri organizate în parteneriat cu ISU prin convocarea primarilor și informarea acestora despre noutățile în domeniul întreținerii și curățării instalațiilor de încălzire, precum și a coșurilor de fum. Aceste prelegeri, pe lângă faptul că prezintă pericolele la care se expun cei care nu respectă prevederile legale în domeniu, le oferă participanților o vedere de ansamblu asupra mijloacelor și metodelor moderne de curățare a coșurilor de fum, contribuind totodată la popularizarea și la creșterea prestigiului meseriei de coșar.

Pentru cei care sunt interesați, ce programe de educație sau formare profesională pentru coșari organizează Asociația?

În funcție de numărul de cereri care ajung la noi prin mail sau telefonic, se organizează cursuri de coșar trimestial sau ori de câte ori este nevoie. La finalizarea cursului, după examen și practică, participantul la curs va deveni coșar cu diplomă eliberată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, precum și de la Ministerul Educației. Suntem singura Asociație de Coșari din Romania , care se poate lăuda cu Biblioteca Coșarului, o colecție care nu trebuie să lipsească nici unui coșar sau hornar, colecție concepută de colegii noștri Cristi Cetățeanu, Florin Cetățeanu și Adrian Iuga.

Ce măsuri legislative ar trebui adoptate sau modificate pentru a sprijini mai bine activitatea coșarilor?

Măsuri legislative sunt ( legea 307 din 2006 HG 537 din 2007), dar se aplică prea puțin. Pompierii verifică persoanele juridice o dată la câțiva ani, iar Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din subordinea primăriilor nu verifică aproape deloc persoanele fizice. Nu discutăm de amenzi în mod deosebit dar dacă s-ar aplica legislația existentă credem că incendiile la coșurile de fum nu ar mai fi în topul cauzelor de incendiu din locuințe. În același timp considerăm că sunt foarte importante scările și punctele de ancorare pe acoperișuri, acestea ar trebuie prevăzute în orice proiect pentru a se asigura zone de lucru ulterioare pentru mentenanță, nu doar pentru coșari, cât și pentru montatorii de panouri fotovoltaice/ de apă caldă, de cei care ar trebui să curețe jgheaburile sau să intervină în cazul unor infiltrații de apă.  Președintele de onoare Cristi Cetățeanu împreună cu fratele Florin Cetățeanu au introdus în legislatie încă din 2014 că trebuie prevăzute acestea în două normative. A fost trimis și newsleter atunci. Dar cine le citește?

Care sunt principalele provocări cu care se confruntă coșarii din România în prezent?

Coșarul zilelor noastre trebuie să dețină informații tehnice din mai multe domenii, pentru că se confruntă cu multe modele de centrale termice (lemn, peleți, gaze), șeminee sau hote de evacuare. În același timp și panourile fotovoltaice reprezintă o nouă provocare. În această situație, dacă ai lucrări pe acoperiș ești nevoit să îți iei măsuri de protecție suplimentară, pentru a evita anumite accidente de natură electrică. Din pacate, unele persoane sunt ” înșelate ” de aspectul unor elemente de ventilație realizate la noi în țară din ceramică, care se aseamănă cu coșuri de fum, dar și constructorii recomandă și spun ” că nu se întâmplă nimic, că ei au mai instalat – caz întâlnit și de mine); elemente care se fisurează în timpul funcționării si de aici nu mai este mult până la un incendiu. Altă provocare o mai avem cu dimensionarea coșului de fum ca și diametru, înălțime și montaj defectuos, chiar dacă este coș profesional. Am discutat cu unii asiguratori, ca să introducă în polițele de asigurare, obligativitatea curățării coșului de fum și existența unei adeverințe și a unui raport constatator în urma verificării.

Există tendințe noi în domeniul coșeritului sau al tehnologiilor utilizate în această activitate?

Coșarii nu rămân în urmă cu tehnologia. Au trecut de mai mult timp de la bilă și perie coborâte de pe acoperiș, la sisteme ce permit curățarea mecanică de jos în sus. Coșarii profesioniști au înlocuit oglinzile cu aparate foto și camere de video-inspecție. Au în dotare și detectoare de monoxid de carbon, respectiv camere de termoviziune pentru realizarea verificărilor coșurilor de fum. În același timp, unii dintre ei și-au achiziționat drone pentru verificarea vizuală a părții superioare a coșurilor de fum, evitând astfel să se mai urce pe scări instabile, acoperișuri șubrede etc.

Există parteneriate cu alte organizații sau asociații profesionale din domeniul construcțiilor sau siguranței la incendiu?

Pe plan intern, avem o colaborare foarte bună cu celelalte asociații din domeniul coșeritului, având aceleași obiective, există o colaborare și cu autoritățile locale, ISU, IGSU, iar pe plan extern suntem membri ESCHFOE – Federația Europeană a Coșarilor, participând anual la Congresul cu țările membre din Europa, dar și din SUA, împărtășind experiențe și tehnici în domeniul coșeritului, a ventilației. Anul acesta Congresul a avut loc in Cehia.

Ce mesaj ați dori să transmiteți publicului larg și viitorilor coșari despre importanța acestui domeniu?  

Datorită unei diversități mari de coșuri existente, vechimii construirii lor ( cărămidă, ceramic, inox), doresc să atrag atenția tuturor utilizatorilor de aparate functțonale cu combustibili solizi, gazoși, să apeleze la coșarii profesioniști, care datorită calificării, experienței și sculelor moderne, pot asigura o verificare și curățare profesională, putând funcționa în deplină siguranță. În coșul de fum pot exista cărămizi desprinse, păsări, cuiburi de păsări, care pot bloca evacuarea gazelor arse.  Dacă în decursul sezonului rece, constată deficiențe în funcționarea sobei, șemineului, cazanului sau a coșului, să apeleze imediat la un coșar calificat, pentru rezolvarea problemei apărute.

asociatiacosarilor.ro

Asociatia Cosarilor din Romania, este o organizatie deschisa, cu membri persoane fizice si juridice, care-i recunosc statutul si doresc sa contribuie la realizarea obiectivelor sale. Numarul de membri este nelimitat.

utile

Taxa de membru pentru anul 2024 este de 1.000 lei.

contact

  • Presedinte: Dorin Jipa
  • Email: office@asociatiacosarilor.ro
  • Telefon: 0744.594.342

© asociatiacosarilor.ro - 2025. Toate drepturile rezervate. Web design by SMART WEBSITE

Minimum 4 characters